CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Ultimile știri 3

Implicarea începe acasă: povestea unui tată din Clubul Taților

Seara, când Albert adoarme, Ruslan îi cântă încet„Un elefant se legăna...”. Sunt câteva minute de liniștite, care au devenit deja parte din rutina lor de tată și fiu.

Ruslan este tată de jumătate de an. Împreună cu soția sa, Cristina, și fiul lor, formează o familie tânără, construită în timp, dintr-o relație de peste șapte ani, în care apropierea și încrederea au crescut firesc.

„Întemeierea familiei a venit natural pentru noi”, spune el. „Ne doream acest lucru și simțeam că suntem pregătiți.”

Momentul în care a aflat că va deveni tată a venit cu multă bucurie, dar și cu emoții pe care nu le mai trăise până atunci. „Am început să privesc viața altfel. Simțeam tot mai clar responsabilitatea de a oferi siguranță, iubire și stabilitate.”

Pentru Ruslan, bucuria de a fi tată vine mai ales din lucrurile mici. Își amintește cu emoție prima dată când Albert i-a zâmbit. „Cred că atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii tată.”

Deși fiul lor este încă mic, Ruslan încearcă să fie prezent în fiecare zi. Timpul petrecut împreună, serile în care îl adoarme sau momentele liniștite petrecute acasă au devenit parte din felul în care își construiește relația cu fiul său.

„Sunt lucruri simple, dar foarte importante pentru mine”,spune el.

Paternitatea i-a schimbat și felul în care privește familia. Dacă înainte vedea relația de cuplu ca pe un echilibru între doi parteneri, acum multe dintre deciziile lor se învârt în jurul lui Albert și al viitorului său.

Ruslan vorbește firesc despre implicarea taților și despre ideea că apropierea față de copii se construiește prin prezență și consecvență. „Nu există roluri fixe. Implicarea emoțională este la fel de importantă.”

La Clubul Taților a ajuns spontan, din curiozitate. Aici a descoperit și alți bărbați care își doresc să fie prezenți în viața copiilor lor și să vorbească deschis despre familie, emoții și responsabilitate.

„Am înțeles că societatea este mai deschisă decât credeam. Tații implicați nu mai sunt o excepție.”

Pentru alți tați, mesajul lui este simplu: implicarea nu este despre obligație, dar despre relația pe care o construiești zi de zi cu propriul copil.

„Tot ceea ce facem astăzi în familie va rămâne cu ei pentru mult timp.”

Pentru Ruslan, a fi tată înseamnă timp, grijă, răbdare și apropiere. Înseamnă să fii acolo, în fiecare zi, și să construiești o relație bazată pe încredere și iubire.

Clubul Taților este un proiect dezvoltat în cadrul programului regional „EU4Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de UNFPA Moldova și UN Women Moldova cu suportul Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului.

Acest articol este realizat în cadrul programului „EU 4 Gender Equality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (faza a II-a), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Acest articol a fost realizat de cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a UN Women și UNFPA și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Read more... 

ONG-urile din Moldova se mobilizează pentru ciclul IV UPR: copiii și societatea civilă, actori-cheie în evaluarea drepturilor omului 2027

Reprezentanții și reprezentantele organizațiilor neguvernamentale s-au reunit astăzi în format hibrid, la sediul Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului și online, pentru a analiza oportunitățile de implicare în cel de-al patrulea ciclu de Evaluare Periodică Universală/ Universal Periodic Review al ONU (UPR).

Sesiunea, facilitată de Zsuzsanna Rutai (Child Rights Connect), a oferit un cadru aplicat de învățare și schimb de experiență despre modul în care organizațiile societății civile pot contribui direct la formularea recomandărilor internaționale pentru Republic of Moldova.

În perioada ianuarie – februarie 2027, Republica Moldova va prezenta progresele înregistrate în domeniul drepturilor omului începând cu anul 2021. Procesul EPU oferă ONG-urilor o oportunitate reală de a influența această evaluare, prin transmiterea de informații independente, din teren, către comunitatea internațională.

Amintim că, în cadrul ciclului precedent, Republic of Moldova a primit un total de 209 recomandări, dintre care 26 au vizat drepturile copilului, distribuite astfel: educația (9), protecția generală a copilului și a celor în situații vulnerabile (9), justiția juvenilă (3), combaterea traficului de ființe umane cu dimensiune pentru copii (2), precum și câte o recomandare privind ratificarea tratatelor relevante pentru copii, copiii cu dizabilități (dincolo de educație) și egalitatea de gen/fetele.

În acest context, Platforma copiilor, susținută de CIDDC, a inițiat elaborarea unui raport tematic privind siguranța online și accesul copiilor la rețelele de socializare. Prin consultări și chestionare, copiii contribuie direct la acest proces, oferind perspective autentice despre experiențele lor în mediul digital.

Discuțiile au subliniat rolul esențial al copiilor și tinerilor în procesul EPU/ UPR – nu doar ca beneficiari ai politicilor, ci ca actori activi și apărători ai drepturilor omului , ale căror viziuni pot influența decizii la nivel internațional.

Facem apel către organizațiile societății civile să se alăture acestui proces – prin elaborarea de rapoarte alternative, colaborări și integrarea perspectivelor din activitatea lor în domeniul drepturilor omului/ copilului. Doar prin eforturi comune putem asigura că raportarea din 2027 reflectă realitatea din teren și contribuie la recomandări relevante și aplicabile.

Calendarul acțiunilor de advocacy:
• 17 iulie 2026 – termen limită pentru depunerea contribuțiilor scrise către ONU
• Ianuarie – februarie 2027 – sesiunea de evaluare și adoptarea noilor recomandări

Pentru mai multe informații:
• UPR Info: https://upr-info.org/en/review/moldova-republic
• OHCHR: https://www.ohchr.org/en/hr-bodies/upr/md-index
• Raportul ultimului ciclu: https://docs.un.org/en/A/HRC/50/13

Atelier realizat în cadrul proiectului „Prezentul și viitorul: Promovarea drepturilor, împuternicirea și protecția Copiilor Apărători ai Drepturilor Omului” implementat de către Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, în parteneriat cu Child Rights Connect și cu suportul financiar al Ville de Genève.

Read more... 

Termeni de Referință pentru selectarea companiilor media în vederea promovării activităților din cadrul Programului „Clubul Taților”

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost extins până la data de 26.03.2026, ora 18:00.

1. Context

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) este o organizație nonguvernamentală, fondată în 1999. Inspirăm adulții să asculte vocea fiecărui copil și colaborăm cu copiii, familiile, autoritățile, serviciile publice și societatea civilă pentru a elabora și aplica soluții bazate pe drepturile copilului. Pentru mai multe informații, accesați www.drepturilecopilului.md .

Cluburile Taților sunt inițiative comunitare prin care tații sunt încurajați să își asume un rol activ în creșterea și educația copiilor. Activitățile organizate contribuie la combaterea stereotipurilor de gen, la întărirea legăturilor familiale și la dezvoltarea competențelor parentale. Programul „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UNFPA și UN Women, susține inițiative care promovează participarea egală a femeilor și bărbaților în familie și în comunitate.


În perioada martie–aprilie 2026, CIDDC își propune diseminarea a trei produse media în vederea creșterea vizibilității Programului „Clubul Taților” și sensibilizarea publicului larg privind rolul taților în prevenirea stereotipurilor de gen și promovarea relațiilor sănătoase în familie.

Pentru a asigura o acoperire mai largă și un impact sporit la nivel național, CIDDC va selecta două (2) instituții media online pentru publicarea și promovarea conținutului.


2. Obiectivul contractării

Selectarea a două platforme media online care vor asigura:

  • Publicarea celor 3 produse media pe site-ul propriu;
  • Promovarea acestora pe paginile oficiale de Facebook ale sursei media;
  • Promovarea plătită (boosting) a postărilor pe Facebook pentru o perioadă de 2–3 săptămâni.

3. Produsele media care urmează a fi promovate

Companiile media selectate va asigura:

A. Publicare pe site-ul sursei media:

  • Articol tip istorie umană text + foto și 2 Video-uri din cadrul Cluburilor Taților.

B. Publicare pe pagina de Facebook a sursei media:

  • Articol tip istorie umană cu link la Istoria umană + foto și 2 Video-uri din cadrul Cluburilor Taților.

C. Boosting:

  • Promovarea plătită a fiecărei postări pe Facebook;
  • Durata promovării: 2–3 săptămâni pentru fiecare postare;
  • Targetare: audiență la nivel național;
  • Raport final privind performanța postărilor (reach, engagement, vizualizări video, click-uri).

Livrabile
Companiile selectate vor furniza:

  • Link-urile articolelor publicate;
  • Screenshot-uri ale postărilor sponsorizate;
  • Raport de performanță care să includă:
    • Reach
    • Engagement
    • Click-uri
    • Vizualizări video
    • Buget utilizat pentru boosting.

CIDDC își rezervă dreptul de a solicita informații suplimentare sau clarificări privind oferta transmisă.

4. Perioada de implementare

Martie–aprilie2026
Calendarul exact al publicării va fi stabilit în coordonare cu CIDDC.

5. Criterii de eligibilitate
Companiile media:

  • Sunt înregistrate oficial în Republica Moldova;
  • Dețin o platformă media online activă (site web) și prezență activă pe rețele sociale (ex. Facebook);
  • Au o audiență relevantă pentru publicul țintă al campaniei;
  • Demonstrează experiență în publicarea de materiale sociale/educaționale;
  • Furnizează date privind audiența (reach, followers, engagement mediu).

6. Modalitatea de aplicare

Companiile interesate vor transmite:

  • Extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice.
  • Date despre audiența platformei (site + Facebook);
  • Portofoliul de campanii similare realizate anterior și impactul acestora (două exemple);
  • Oferta financiară detaliată;
  • Date de contact ale persoanei responsabile.

7. Criterii de evaluare

Ofertele vor fi evaluate în baza următoarelor criterii:

  • Relevanța și dimensiunea audienței (acoperire națională);
  • Capacitatea de targetare și promovare plătită a conținutului;
  • Experiența anterioară în implementarea campaniilor sociale;
  • Cost-eficiența ofertei financiare;
  • Disponibilitatea de a furniza raport de performanță detaliat.

CIDDC va selecta două companii media, în funcție de punctajul obținut, acoperirea națională a platformei și profilul audienței. Se va acorda prioritate platformelor cu audiență relevantă pentru publicul țintă al campaniei, inclusiv public tânăr și bărbați activi în mediul online, care accesează frecvent platforme media digitale, în vederea creșterii impactului mesajelor promovate.

Procedura de selectare a CIDDC se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecția mediului și la protecţia copilului față de toate formele de violență în cadrul proiectelor şi activităţilor noastre, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecţie a copilului și o politică de protecție a mediului și va urmări ca acestea să fie aplicate în colaborarea cu partenerii.

Ofertele vor fi transmise în format electronic la adresa de email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. cu mențiunea „Ofertă promovarea produselor media privind Programul «Clubul Taților” până la data de 26.03.2026, ora 18:00.

Dosarele incomplete sau expediate după termenul limită nu vor fi evaluate.

Pentru informații adiționale contactați-ne la adresa electronică: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau la numărul de telefon: +373 698 74 297

Notă: CIDDC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, dvs., sunteți de acord că datele dvs. personale vor fi utilizate în procesul de selectare și raportare către donator.

Read more... 

Siguranța copilului începe din primii ani de viață: 21 de Agenți Jimba, formați pentru a crea medii educaționale mai sigure

30 ianuarie 2026. Siguranța copilului este esențială pentru dezvoltarea sa armonioasă, pentru sănătatea emoțională și pentru capacitatea de a învăța și de a construi relații sănătoase. În primii ani de viață, copiii pot învăța ce înseamnă să te simți în siguranță, să ai încredere și să respecți limitele personale, iar grădinița este mediul care poate susține și copilul și familia.”, a menționat Arina ZÎCU,Directoare Executivă a Centrului de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului, în deschiderea programului de formare de patru zile dedicat pregătirii Agenților Jimba din instituții de educație timpurie din Republica Moldova.

Pentru a sprijini instituțiile de educație timpurie și pentru a consolida cultura siguranței copilului încă din primii ani de viață, Programul „Pași de siguranță Jimba”, lansat în luna octombrie 2025, contribuie la dezvoltarea capacităților instituțiilor de educație timpurie de a preveni violența și de a crea medii educaționale sigure. În acest context, am organizat un atelier de formare, dedicat instruirii Agenților Jimba din 21 de grădinițe-pilot din întreaga țară, în parteneriat cu Centrs Dardedze din Letonia și cu implicarea Ministerului Educației și Cercetării.

La formare participă: metodiști, educatori, psihologi, cadre manageriale, cadre didactice de sprijin care sunt în contact zilnic cu copiii și familiile acestora.

Programul „Pași de siguranță Jimba” este structurat în 11 lecții interactive, adaptate vârstei preșcolare, care îi ajută pe copii să învețe, prin joc, ce înseamnă relațiile sigure, cum să își recunoască emoțiile, să își stabilească limitele personale, să spună „NU” atunci când nu se simt în siguranță și să apeleze la un adult de încredere.

În cadrul formării, participantele s-au familiarizat cu conceptul Programului educațional „Pași de siguranță Jimba” și cu modul de aplicare a acestuia în instituțiile de educație timpurie. Totodată, au explorat ce este violența, care sunt formele acesteia și cum poate fi prevenită prin relații sigure și intervenții timpurii ale adulților.

Formarea pune un accent pe aplicarea politicii de protecție a copilului în instituțiile de educație timpurie(IET), pe recunoașterea diferitelor forme de violență: fizică, verbală, emoțională, psihologică, socială sau digitală și pe responsabilitatea adultului de a crea un mediu sigur, predictibil și lipsit de orice formă de abuz, neglijență sau discriminare. Participantele au analizat situații reale din viața de grădiniță și au reflectat asupra modului în care comportamentele zilnice ale adulților influențează direct starea de bine și siguranța copilului.

„Starea de bine a copiilor este o prioritate strategică în politicile educaționale ale Ministerului Educației și Cercetării și un obiectiv esențial al educației timpurii. Aceasta se construiește prin măsuri educaționale integrate, condiții adecvate de învățare și un climat bazat pe respect, empatie și siguranță emoțională. Programul Jimba sprijină dezvoltarea competențelor cadrelor didactice și îi ajută pe copii să își recunoască emoțiile, să își exprime nevoile și să identifice, în funcție de vârstă, situațiile potențial periculoase, contribuind astfel la promovarea unei culturi a siguranței în mediul educațional.”, Natalia Zotea, consultant principal, Direcția politici în învățământul general, Ministerul Educației și Cercetării.

Siguranța copilului este rezultatul calității relațiilor construite zilnic în grădiniță. Copiii învață ce înseamnă siguranța nu doar din ceea ce li se spune, dar mai ales din ceea ce observă: modul în care adulții comunică între ei, cum reacționează la emoții dificile și cum răspund atunci când un copil are nevoie de sprijin.

Expertiza internațională a Centrs Dardedze, acumulată pe parcursul a peste 25 de ani de activitate în prevenirea violenței împotriva copiilor, oferă un cadru solid pentru adaptarea și implementarea Programului Jimba în instituțiile de educație timpurie din Republica Moldova, ținând cont de specificul educațional, cultural și instituțional național.

„Credem că violența împotriva copiilor, inclusiv abuzul sexual, poate fi prevenită dacă noi, adulții: părinți, îngrijitori și profesioniști ne asumăm responsabilitatea de a fi persoana de încredere pentru copii. Programul Jimba a fost creat pentru a vorbi cu copiii despre relații sigure într-un mod jucăuș și adaptat vârstei lor și pentru a construi în jurul lor o comunitate bazată pe respect și protecție. Experiența Letoniei arată că această abordare funcționează, iar noi suntem bucuroși să o împărtășim cu Republica Moldova, cu speranța că va fi extinsă pentru a construi o rețea de siguranță pentru cât mai mulți copii.”, Agnese Sladzevska, membră a Consiliului Director, Centrul Dardedze, Letonia

Participantele la program au apreciat caracterul practic al formării și importanța rolului adultului în prevenirea violenței și în crearea unor medii educaționale sigure.

„Starea de bine a copilului se construiește prin parteneriat între familie, instituția educațională și comunitate. Doar împreună putem crea medii sigure pentru copii.”, Elena Bursuc, educatoare, Ștefan Vodă.

„Atunci când copiii se simt în siguranță, ei învață mai ușor și se dezvoltă armonios. Programul Jimba oferă instrumente concrete pentru a vorbi cu copiii, prin joc, despre siguranța personală.”, Ilona Profir, Direcția de Învățământ, Cahul.

Prin formarea Agenților Jimba, cadrele didactice din IET își consolidează rolul de a proteja drepturile copilului, iar grădinița devine un spațiu în care copiii învață, într-un limbaj adaptat vârstei lor, ce înseamnă limitele personale, respectul reciproc și siguranța în relații. Astfel, prevenirea violenței începe devreme și se construiește zilnic, prin relații sănătoase și adulți responsabili.
.......................................
Activitatea are loc în cadrul proiectului „Promovarea protecției drepturilor copilului în Republica Moldova prin implementarea exemplului de bună practică din Letonia – Programul Jimba Safety Step”, implementat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului și Centrs Dardedze , în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Instituțiile de Educație Timpurie, cu suportul financiar oferit de Ministerul Afacerilor Externe al Letoniei.

GALERIE FOTO: 

Read more... 

Contacte

Adresa: Strada Eugen Coca nr. 15, Chișinău,
Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Ambasadorul 2%

Sustin 2%! Sustin 2%! 

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page