CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Participarea copiilor în elaborarea legilor abordată în ședința Parlamentului Republicii Moldova de copiii apărători ai drepturilor omului

Un grup de copii apărători ai drepturilor omului (CADO) din Republica Moldova, numit Grupul CADO pentru lege, pe 10 septembrie curent, a avut o ședință cu, deputate și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului despre un set de instrumente ce prevede dreptul copiilor la participare în elaborarea legilor și despre rolul autorităților, al adulților în împuternicirea și protecția copiilor în acest proces.

Ședința a avut loc în Parlamentul Republicii Moldova și a fost organizată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), în cadrul proiectului „Advancing the rights, empowerment and protection of child human rights defenders (CHRDs) in promoting human rights in Moldova” implementat în parteneriat cu Child Rights Connect.

Reprezentanții și reprezentantele autorităților publice prezente la eveniment au salutat inițiativa copiilor în ședința parlamentului, subliniind că pentru a face un document de politică publică lucrativ, acesta trebuie elaborat pornind de la nevoi reale, iar copiii nu sunt o excepție - ei pot să comunice necesitățile și viziunile lor pentru că știu cel mai bine cum se respectă drepturile lor. Rolul adulților este să le creeze condiții pentru ca aceștia să-și poată exprima opinia și să le ia în calcul.

Liliana Grosu, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, a venit cu un mesaj de bun venit adresat copiilor prezenți și autorităților publice care au dat curs invitației grupului CADO pentru lege:

„În acest proces, un factor esențial este gradul de susținere din partea adulților și noi înțelegem că suportul adulților îi va ajuta să-și formuleze o părere și să o comunice. Astfel, atunci când vor fi adoptate anumite decizii care afectează viața copiilor, acestea să corespundă cu nevoile lor. Eu mă bucur că astăzi discutăm despre cum putem implica copiii în adoptarea proiectelor de lege și să-i susținem să înțeleagă conținutul legilor, pentru că legile influențează viața întregii comunități.”

Acest eveniment este o inițiativă nouă și inovativă pentru Republica Moldova

„Dreptul la participare este unul din cele mai importante drepturi stipulat în Convenția ONU pentru drepturile copilului. Este important ca ideile, propunerile, inițiativele copiilor să fie implementate în practică. De asemenea, este foarte important pentru noi, adulții, să avem această comunicare cu generațiile tinere. Cred că împreună cu voi vom reuși să îmbunătățim cadrul legal care vizează drepturile copiilor”, a declarat Angela Munteanu-Pojoga, deputată.

Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului , a subliniat importanța participării copilului în procese decizionale la toate nivelurile, nu doar la nivel de școală, dar și la nivel de comunitate, țară, în procese legislative, în elaborarea de politici publice.

„Este o inițiativă nouă și a ajuns la un nivel avansat în Republica Moldova. Au fost câteva experiențe de participare a copilului în procesul de elaborare de politici publice, în special la Prioritățile Copiilor privind Programul Național de Protecție a Copiilor 2022-2026 . Cu acest set de instrumente prezentat azi, vom spori conștientizarea importanței participării copilului la procese legislative.”

Arina Zîcu, directoarea executivă a CIDDC, a mulțumit grupului de copii pentru curajul de a reprezenta vocea celorlalți copii și de a face auzite experiențele de apărare a drepturilor omului în școală, în comunitate și în alte medii:

„Este un eveniment important pentru noi, ca organizație, și pentru Republica Moldova, pentru că este o inițiativă absolut nouă, inovativă pentru țara noastră. Împreună cu Avocatul Poporului pentru drepturile copilului am avut o inițiativă de a susține grupul CADO pentru lege și împreună am dezvoltat un set de instrumente, care să explice titularilor de obligații cum copiii pot să participe în procesul de elaborare al unei legi și ce pot face adulții pentru a facilita participarea copiilor”, a declarat Arina Zîcu.

Am pornit de la ideea că orice lege ne influențează calitatea vieții noastre

Rodica Caimac, expertă în participarea copilului și coordonatoarea programului participarea copilului la CIDDC, a ghidat grupul de copii și tineri, tinere pe parcursul întregului proces de elaborare a setului de instrumente privind participarea copilului în elaborarea legilor:

„Acum doi ani am început această inițiativă, care părea dificilă la început, însă Grupul de inițiativă CADO pentru lege, care face parte din Platforma Copiilor, s-a concentrat, în acești doi ani, pe două mari subiecte: participarea copiilor în elaborarea legilorși integrarea conceptului CADO într-o viitoare lege cu privire la apărătorii drepturilor omului .

Instrumentul conține etapele prin care se elaborează o lege în Republica Moldova și cum autoritățile pot să susțină copiii în asemenea procese.”

Copiii au spus care sunt așteptările lor față de autorități și de ce este important ca autoritățile să susțină copiii în influențarea deciziilor.

„Drepturile copiilor apărători ai drepturilor omului reprezintă un subiect important. În calitate de apărător al drepturilor omului, vreau să vă spun că mizez pe suportul autorităților publice, inclusiv al Parlamentului Republicii Moldova, pentru a face auzită vocea copiilor și pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă copiii în ziua de astăzi” a spus Vladimir, unul din membrii grupului CADO pentru lege.

„Eu vreau să împărtășesc faptul că am aflat lucruri noi despre etapele de elaborare ale unei legi. Eu m-am simțit auzită și sper că vom putea să colaborăm eficient, pentru a recunoaște și împuternici copiii apărători ai drepturilor omului, a adăugat Magda, membră a grupului.

Participarea trebuie să fie transparentă și prietenoasă copiilor

Participarea presupune îndeplinirea cerințelor de bază pentru participarea copiilor, astfel cum sunt definite de Comitetul pentru drepturile copilului în Comentariul general 12: informativă, voluntară, transparentă, respectuoasă, relevantă, incluzivă, sigură, susținută prin instruire și responsabilă. Mai mult, adulții implicați în acest proces necesită să fie bine pregătiți pentru rolurile lor specifice în acest proces - de exemplu, pentru a concepe procese și materiale adaptate copiilor și/sau pentru a comunica direct cu copiii.

Câteva concluzii pe final de eveniment

La finalul evenimentului,deputatele au menționat că la etapa actuală văd mai degrabă oportunități de participare a copiilor în elaborarea unor amendamente la legi actuale. Aceasta reiese din procesele actuale în care sunt angajate deputatele și ar permite pilotarea instrumentului într-un timp mai scurt.
Arina, membra grupului, a salutat deschiderea autorităților de a susține copiii în procesul de revizuire a legilor și a adăugat că este important ca autoritățile să informeze copiii despre aceste oportunități și despre drepturile lor în general, precum și despre modalitățile de raportare a cazurilor de încălcare a acestora.


Setul de instrumente privind participarea copiilor în elaborarea legilor în Moldova va fi publicat în scurt timp pe www.drepturilecopilului.com în două versiuni: pentru adulți și versiunea prietenoasă copilului.

Această resursă a fost elaborată în mod colaborativ. CIDDC a condus și coordonat elaborarea acestuia, cu sprijinul și îndrumarea Child Rights Connect, consultând o varietate de părți interesate naționale, cum ar fi: Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, deputate,

grupul CADO pentru lege, organizații ale societății civile cu expertiză în domeniul drepturilor copilului, în mod special, sau al drepturilor omului, în general, inclusiv în ceea ce privește participarea publicului la procesele decizionale.

Cronologia acțiunilor CADO:

Despre CADO s-a vorbit pentru prima oară în 2018, când Comitetul pentru Drepturile Copilului a constatat că este nevoie de o mai bună înțelegere a conceptului de copii apărători ai drepturilor omului și de protecție a acestor copii la toate nivelurile.

În Republica Moldova, despre situația copiilor apărători ai drepturilor omului s-a vorbit în mod special în iunie 2021, când CIDDC, cu suportul tehnic oferit de Child Rights Connect, a creat spațiu de reflecții și schimb de experiență pentru ONG-urile naționale interesate și Ombudsmanul Copilului. Totodată, o parte dintre aceste ONG-uri și un grup de inițiativă de tineri de la Platforma Copiilor au contribuit la realizarea Raportului privind Copiii Apărători ai Drepturilor Omului în cadrul Evaluării Periodice Universale .

Pe 7 aprilie 2022, un grup de copii și tineri apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova s-a întâlnit cu Maia Bănărescu, Avocata poporului pentru drepturile copilului și a discutat despre ce trebuie să conțină o posibilă lege comprehensivă și incluzivă pentru copii cu privire la apărătorii drepturilor omului (ADO).

Pe 14 aprilie 2022, un grup de copii și tineri apărători ai drepturilor omului de la Platforma Copiilor s-a întâlnit cu Mary Lawlor , Raportoare Specială a Organizației Națiunilor Unite pe situația apărătorilor drepturilor omului.

Ulterior, în septembrie 2022 , situația copiilor apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova a fost discutată în cadrul unui briefing internațional, organizat la Geneva.

În noiembrie 2022, 45 de copii apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova și Ucraina au vorbit cu Avocatul Copilului și reprezentanți/te din Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova despre cele mai des încălcate drepturi ale copiilor în școală.

În luna februarie, CIDDC a anunțat constituirea unui nou grup CADO ce pledează pentru participarea copiilor în elaborarea unei legi privind apărătorii drepturilor omului. Astfel, în iunie 2023, cei zece copii apărători ai drepturilor omului din Republica Moldova și Ucraina s-au întâlnit la primul atelier de lucru .

Ulterior, în octombrie 2023, pentru prima dată, Grupul CADO pentru lege , a purtat un dialog cu autoritățile și societatea civilă națională și internațională despre dreptul copiilor la participare în elaborarea unei legi și despre rolul autorităților, al adulților în împuternicirea și protecția copiilor în acest proces.

Galerie foto:

Contacte

Adresa: Strada Eugen Coca nr. 15, Chișinău,
Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Ambasadorul 2%

Sustin 2%! Sustin 2%! 

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page