Peste 30 de cadre didactice și manageriale din 4 raioane au participat, în perioada 28-30 aprilie 2023, la Școala de primăvară privind comunicarea asertivă și rezolvarea conflictelor
- Written by Admin
32 de cadre manageriale, educatoare din instituțiile de educație timpurie, învățătoare la treapta primară, profesoare la treapta gimnazială și liceală din patru raioane de frontieră ale Republicii Moldova: Briceni, Ocnița, Edineț, Soroca, au participat, în perioada 28-30 aprilie 2023, la Școala de primăvară privind comunicarea asertivă și rezolvarea conflictelor.
Această școală este parte a proiectului „Susținerea integrării în instituțiile de învățământ din Republica Moldova a copiilor refugiați”, implementat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), în perioada mai 2022 – iunie 2023, în parteneriat cu organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), Ministerul Educației și Cercetării (MEC), cu sprijinul financiar oferit de Fundația ERIKS Development Partner.
Conceptul școlii a fost elaborat ca răspuns la nevoile personalului școlar, pe care CIDDC le-a evaluat pe parcursul a mai multor ateliere.
În cadrul școlii de primavară, CIDDC a oferit participanelor un climat care susține participarea și împărtășirea experiențelor într-un mediu sigur; a facilitat pentru participante procesul de reflecție personală și profesională referitoare la rezolvarea conflictelor.
Astfel, cadrele didactice participante și-au aprofundat cunoștințele referitoare la diferența dintre conflict, violență și bullying; au identificat situațiile de conflict cu care se confruntă mai des copiii; au înțeles factorii care facilitează sau împiedică rezolvarea asertivă a conflictelor; și-au îmbunătățit competențele de rezolvare asertivă a conflictelor.
Participantele au lucrat atât individual, cât și în echipe și au reflectat în baza studiilor de caz.
Diana Postu-Blăjinu și Parascovia Topada-Coroi, psihologe și facilitatoarele Școlii, au ghidat participantele în acest proces de consolidare a capacităților prin care acestea să susțină incluziunea în instituțiile de învățământ a copiilor refugiați.
Totodată, facilitatoarele au subliniat rolul fiecărei persoane atât ca participantă, cât și ca profesionistă, menționând că este importantă contribuția fiecărei persoane implicate.
CIDDC urmează să desfășoare o nouă Școală de primăvară pentru profesioniști/iste în educație privind integrarea în instituțiile de învățământ din Republica Moldova a copiilor refugiați, în perioada 5-7 mai 2023.
Galerie foto:
https://www.drepturilecopilului.md/index.php?option=com_k2&view=item&id=370:peste-30-de-cadre-didactice-si-manageriale-din-4-raioane-au-participat-in-perioada-28-30-aprilie-2023-la-scoala-de-primavara-privind-comunicarea-asertiva-si-rezolvarea-conflictelor&Itemid=875&lang=ru#sigProGalleria3c131b8e55
Admin
Email Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра.Latest from Admin
- 31 de profesioniste și profesioniști din educație din diferite raioane s-au întrunit la Chișinău ca să învețe și să împărtășească bune practici de cooperare și comunicare interculturală în procesul educațional
- Cum are loc educația sexuală în Republica Moldova? Platforma Copiilor a prezentat un nou raport
- Termen extins. Concurs de selectare a ofertelor pentru achiziția lucrărilor de reparații minore în cadrul Centrului de Resurse pentru profesioniști/e din domeniul educație, copii și tineri
- Anunț de înscriere la programe de suport psiho-emoțional
- Vasile Cocîrla, adolescent apărător al drepturilor omului din Moldova, la a 55-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului din Geneva: „Copiii pot să trăiască democrația zi de zi, nu doar să învețe din cărți despre ea”