„Telefonul copilului”, serviciul ce urmează a fi creat de Guvern, subiect intens discutat de către copiii mediatori din raionul Călărași.

Comunicat de presă. 01-04-2013, Chișinău – "Telefonul copilului", serviciul ce urmează a fi creat de Guvern, a fost subiectul intens discutat de către copiii mediatori din raionul Călărași.

Cei 53 de copii ce au sarcina de a media micile conflicte ce pot apărea între semenii lor, de a observa cazurile de discriminarea și violență în școală și comunitate și de a raporta cazurile grave adulților sau profesorilor s-au întâlnit la Chișinău pentru un nou stagiu de instruire. În cadrul acestei întruniri mediatorii și-au exprimat opiniile față de noul serviciu ce urmează a fi dezvoltat de către Guvern.

"Mi se pare că este o idee foarte bună. Copii au nevoie să discute cu cineva despre probleme pe care le au și acest serviciu ar putea fi o soluție în cazul celor ce nu au cu cine vorbi și de la cine cere ajutor. Cei mai mulți ar dori să discute despre cazurile de violență în care sunt implicați, despre neglijare și despre cum să comunice cu semenii, profesorii și părinții dacă încă nu au comunicare bună, prietenoasă", a spus unul dintre mediatori, fată, clasa a 9-a.

Copiii spun că acest număr trebuie să fie unul scurt și ușor memorabil. Iar pentru a răspunde la nevoile tuturor copiilor, ar putea fi create și alternative: "să poți trimite sms, dacă nu poți vorbi, sau să fie create conturi pe rețelele de socializare". Totodată serviciul trebuie să fie adaptat după regimul și modul de viață al tuturor copiilor. "Pentru cei mai mici ar fi bine să existe câteva ore după amiază, pentru că ei vin mai devreme acasă, atunci când părinții sunt încă la muncă, și în așa mod le-ar fi mai ușor să sune la acest număr, în caz că nu vor să afle părinții despre aceasta", este părerea altei fete din clasa a 9-a. 

Un băiat din clasa a 5-a și-ar dori ca "persoana care va răspunde apelurilor să fie prietenoasă, iar între ea și copil să nu fie relație adult-copil, ci prieten-prieten. Ea mai trebuie să știe cum să afle situația copilului pas cu pas și să evite să pună întrebări directe". "Copilul trebuie să simtă că această persoană dorește să-l ajute, că este sinceră și ia în serios ceea ce spune el; Iar dacă copilul este trist să știe cum să-l încurajeze", crede o fată, clasă a 8-a.

Stagiul de instruire a avut loc în perioada 22-24 martie și 29-31 martie 2013. Pe parcursul instruirilor copiii și-au împărtășit experiența în calitate de mediatori, au identificat persoanele din școală și comunitate ce pot oferi ajutor în situații de violență și discriminare și au simulat cele mai des întâlnite situații de conflict pentru a învăța cum să le evite și cum să le soluționeze.

Evenimentul s-a petrecut în cadrul proiectului "Includere socială a copiilor prin participare", implementat în 4 instituții de învățământ din raionul Călărași: Țibirica, Bahmut, Pârjolteni, Răciula de către Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, în parteneriat cu Direcția Învățământ Călărași. Proiectul este susținut de Programul Egalitate și Participare Civică al Fundației Soros-Moldova.

Pentru detalii suplimentare puteți contacta:
Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova
Str. E.Coca 15, MD-2008 Chișinău
Tel./fax: +373 22 747813; +373 22 71 65 98; +373 22 744600
Mob: +373 69883890
Diana Panico, asistent proiect.

Last modified onMonday, 30 December 2013 13:59
Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page