Articolul 15 al Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului spune că fiecare copil are dreptul să se implice în diferite activități, grupuri, să organizeze și să participe la întruniri pașnice. Acest drept este prevăzut și în art. 21 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (PIDCP).

Cum se aplică în practică dreptul la întruniri pașnice în țara noastră, am aflat de la Beatricia Petrașcu, o tânără activistă și corespondentă la portalul Diez.md.

Beatricia a acceptat invitația Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC)de a împărtăși cum s-a simțit ea atunci când a participat la grevele mișcării pentru climă Fridays For Future (FFF) și la Marșul Solidarității pentru drepturile femeilor.

Interviul a fost elaborat la inițiativa Adrianei Petrari, în colaborare cu Aisu Isacov și Romana Vasilachi. Tinerele, alături de alți opt adolescenți din Republica Moldova, ghidați de CIDDC, au ajutat, la finele anului 2019 – începutul anului 2020, Child Rights Connect, cea mai mare rețea de ONG-uri din domeniul drepturilor copilului (CIDDC face parte din ea), să elaboreze un document despre dreptul la întruniri pașnice. Pentru a elabora acest document, au fost consultați copii din întreaga lume. Ca rezultat, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat și a publicat Comentariul General Nr. 37 la articolul 21 din PIDCP, la finele lunii iulie 2020.

OAK Foundation, Workshop for Civic Initiatives Foundation, Save The Children, Suedia susțin acest interviu, în contextul planificării strategice organizaționale a CIDDC, care se desfășoară la fiecare cinci ani.

Au coordonat și au facilitat: Adriana Petrari, Irina Gușan, Smiljana Frick

Au intervievat: Aisu Isacov, Romana Vasilachi, Rodica Caimac

A documentat: Tatiana Corcebaș-Onica

Fotografii din arhiva personală a Beatriciei Petrașcu

Galerie foto:

• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
• Click to open image!
•  

Rodica Caimac: Participi la proteste atât ca activistă, cât și ca jurnalistă. Ce rol îți place mai mult?

Beatricia Petrașcu: Mă simt bine în ambele roluri. Pentru mine, fiecare protest la care am participat a fost o experiență unică. Dacă la primele două greve FFF eram doar activistă, la cea de-a treia am început și să scriu articole. De fiecare dată am participat pentru că mă doare tema ecologiei.

O altă expriență unică a fost Marșul Solidarității de 8 martie, când am cerut, în fața Universității de Medicină, ratificarea Convenției de la Istanbul. Înconjurată de feminiști și feministe, mă simțeam atât de fericită că în sfârșit pot să spun tot ce simt și cred. Țin minte că eram în față. Eu mereu sunt în față.

Aisu Isacov: Cum te-ai simțit înainte de a merge la proteste?

B.P.: Inițial, mă simțeam foarte încordată și nesigură. Credeam că nu mă voi regăsi în modul ăsta de exprimare, protestul, excentric pentru mulți.

Și îmi era teamă că nu voi putea vorbi cu oamenii despre problemă, că nu voi putea ține pancarta în mâini și să merg sigură pe mine că anume asta vreau să fac. Totuși, m-am regăsit în acest mod de exprimare și mă simt bine așa.

R.C.: Sunt și alți tineri care la început se simt la fel de nesiguri ca și tine. Ce anume provoacă această nesiguranță?

B.P.: Cred că e din cauza modului în care am fost educați – să nu ne exprimăm opinia, să fim mereu de acord cu „opinia celor maturi”, cu opinia profesoarei/profesorului, a părinților.

Astfel, dacă nimeni din jurul tău nu te susține atunci când își exprimi opinia, apare frica și rușinea de a mai spune ce simți și ce gândești.

E foarte important să luptăm ca să eliminăm acest stereotip și să învățăm să gestionăm aceste emoții, frica și rușinea, și să ne exprimăm opinia în mod liber.

Romana Vasilachi: Ți s-a întâmplat să ai dezamăgiri în timpul protestelor?

B.P. Da. Mergeam cu pancartele în mâini, scandam, cântam și oamenii doar se uitau la noi, însă eu și alți activiști așteptam ca ei să ne întrebe ce vrem noi. Ei doar filmau, făceau o poză și plecau. Chiar și unii influenceri se comportau la fel, mimau că le pasă.

M-am indignat că eram foarte puțini live, comparativ cu numărul imens al persoanelor care au anunțat în rețele sociale că vor veni la protest.

Mulți tineri renunță la ideile lor din cauza că nu sunt luați în serios, nu primesc un răspuns de la autorități sau de la administrația școlii.

„Mulți tineri renunță la ideile lor din cauza că nu sunt luați în serios, nu primesc un răspuns de la autorități sau de la administrația școlii”

R. C.: Ce atitudine au autoritățile față de adolescenții, tinerii care protestează?

B.P.: „Noi vă susținem, dar vă rugăm să ne trimiteți o scrisoare oficială pe adresa noastră”, asta ne-a răspuns secretarul de stat atunci când am protestat în fața Guvernului în 2019, deși noi anterior am trimis-o. Însă nimeni dintre autorități nu a ieșit să ne spună: „Vom implementa ce vreți voi” sau, cel puțin, „Vom lucra asupra unui proiect”.

Cred că funcționarul a răspuns doar din formalitate. Și dacă la prima scrisoare am primit un răspuns din partea autorităților, la a doua am primit doar un „seen”, la a treia – nici măcar acest „seen”. Ne-au ignorat total. Și cu cât mai mult noi ne străduiam să aducem niște schimbări în societate, să dăm alarma mai tare, cu atât mai puțină atenție am simțit din partea autorităților și cu atât mai multă atenție din partea presei.

R.C.: Cum au reacționat colegii tăi din mass-media în timpul protestelor și cum au relatat despre greva pentru climă?

B.P.: Dacă la primul protest FFF era un singur jurnalist, cu o cameră de filmat, la al treilea protest, în fața Ministerului Agriculturii, erau mai mulți jurnaliști decât activiști. Și dacă la primele evenimente presa era invitată, acum nu mai era nevoie să fie invitată, căci venea singură.

Dacă analizăm știrile despre grevele tinerilor, majoritatea jurnaliștilor se concentrează pe o singură întrebare: „Care e scopul vostru?”. Subiectul este tratat superficial: niște tineri au ieșit în stradă pentru că nu sunt satisfăcuți de ecologia din Republica Moldova. Despre reacția autorităților, nici vorbă. Sau despre documentul pe care noi l-am anexat la e-mail, nici atât. Și, într-un final, omul din fața televizorului vede un protest ca alte proteste și niște tineri indignați. Atât.

A.I.: Cum ar putea jurnaliștii să informeze mai bine societatea despre criza mediului și să crească interesul față de ecologie?

B.P.: Eu și colegii mei de la Diez.md ne-am asumat să promovăm responsabilitatea față de mediu și în articole, și la evenimente.

Ecologia trebuie privită NU ca un trend, NU ca un instrument de marketing, dar ca o problemă reală. Și despre această problemă trebuie să faci nu doar o știre, dar și reportaje, interviuri, podcasturi, materiale video, astfel încât oamenii să înțeleagă esența problemei. Important e să vorbești despre problemă pe înțelesul tuturor.

Sper foarte mult că jurnaliștii care abordează tema ecologiei o fac nu doar pentru bifă, dar pentru că le pasă de mediu, așa cum îmi pasă și mie și că ei vor să transmită un mesaj, să influențeze într-o oarecare măsură opinia publică, să o ajute să conștientizeze mai bine problema. Să creeze în jurul lor o comunitate responsabilă față de mediu.

Societatea, în general, încă nu înțelege că ecologia este într-adevăr o problemă și ea are nevoie de măsuri urgente. Însă nu îi putem învinui pe oameni, căci ei nu au avut parte de educație ecologică nici în școli, nici în familie. Probabil și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) ar trebui să ia măsuri în acest sens, pentru ca lumea să conștientizeze reponsabilitatea față de mediu de la vârste mici.

„Care e sensul școlii, dacă peste câțiva ani planeta asta va dispărea?”

A.I.: Ce ar putea să facă MECC pentru a îmbunătăți educația ecologică în școli?

B.P.: Cred că autoritățile ar trebui să fie mai active în acest sens. Să nu le fie lene să găsească soluții. Să-i întrebe pe copii ce știu ei despre ecologie în general, despre plastic și efectul lui asupra mediului, iar în baza cunoștințelor lor să elaboreze pentru ei programe și proiecte împreună cu profesioniști în domeniu.

R.C.: Ce atitudine au polițiștii față de tinerii care participă la proteste?

B.P.: La niciuna dintre grevele la care am participat, nu am întâmpinat cazuri în care să fie nevoie de intervenția polițiștilor. Poate pentru că toți oamenii din jur protestau în mod pașnic. Și mă bucur că la marșuri vin persoane informate despre problema abordată, care știu cum să se comporte, acționează conform regulilor. Dar nu pot să zic că poliția noastră este tare bună.

A.I. : Dacă ai fi deputată sau ai avea o anumită putere în societate, ce ai face ca să susții tinerii să participe la întruniri pașnice?

B.P.: Aș iniția în școli un proiect de lege anume în baza ecologiei. Anume în școală e noua generație și se formează baza societății.

Lucrurile ar evolua dacă am avea o bună educație ecologică în școală. Mă refer și la lecții practice (plantarea arborilor, strângerea și reciclarea gunoiului), nu doar la cele teoretice.

Copiii povestesc acasă ce fac la școală. Părinții povestesc prietenilor și așa se formează o comunitate cu aceleași valori.

Aș susține concursuri de genul „Cea mai ecologică școală din raion”. Astfel de proiecte, bazate pe o concurență sănătoasă, motivează foarte mult.

De asemenea, aș încuraja campanii de informare a societății cu privire la mediu și campanii de conștientizare a problemei.

A.I.: Ce ar putea să facă ONG-urile pentru a susține adolescenții, tinerii să participe la întruniri pașnice?

B.P.: Să organizeze activități despre ecologie, care să-i ajute pe adolescenți să-și dezvolte niște competențe în domeniu. Mă refer la webinare în care specialiștii, împreună cu tinerii, vorbesc despre problemele de mediu.

Să dezvolte campanii online în care să implice influenceri interesați de dreptul la întruniri pașnice și alte drepturi, influenceri responsabili și implicați civic.

Din păcate, puțini dintre ei filtrează informația, sunt conștienți de puterea pe care o au în societate.

Eu cred că influencerii ar trebui să aibă mai multă grijă la ce spun și cum spun.

A.I.: Ce i-ai spune unui tânăr sau unei tinere care vrea să participe la un protest?

B.P.: Înainte de a merge la o întrunire pașnică, e bine să te informezi, să-și formezi o opinie. Dacă ai ales să-ți ceri drepturile în fața clădirii Guvernului, e foarte OK modul ăsta de exprimare.

Protestele nu înseamnă presiune și violență. Ele sunt o activitate benevolă. Ca să îți exprimi opinia despre drepturile tale, nu este nevoie să spargi uși și ferestre. O poți face într-un mod foarte pașnic.

Dar dacă încă nu te simți la locul tău cu pancarta în mâini sau strigând mesaje și nu vrei să fii în centrul atenției, e OK să nu mergi la proteste.

„Din păcate, la știri se arată mai des marșurile agresive, cu ferestre și uși sparte, decât cele pașnice”

A.I.: Sunt cazuri în care elevii sunt presați de administrația școlară, de profesori, martori din stradă. De ce unii adulți au o atitudine negativă față de faptul că adolescenții participă la întruniri pașnice?

B.P.: Eu, la fel ca și voi, sunt din generația căreia nu-i convine situația, s-a săturat. Protestez pentru că îmi apăr drepturile și vreau schimbări în societate.

La primul protest FFF, o bătrână ne-a oprit pe stradă și ne-a întrebat de ce noi nu suntem la școală. Eu și colegii mei i-am explicat că am încheiat orele. Și apoi care e sensul unei educații proaste, care e sensul școlii, dacă peste câțiva ani planeta asta va dispărea? Și bătrâna ne-a înțeles că facem ceva important acolo în stradă: ne cerem dreptul la o viață sănătoasă. Eu așa am simțit.

E OK ca adulții să fie îngrijorați că noi suntem foarte rebeli, vrem acțiuni și cerem drepturi. Însă vreau ca ei să înțeleagă punctul nostru de vedere și cauza noastră, iar dacă nu vor să o facă, noi nu le impunem principiile noastre.

R.V.: Cum crezi că am putea să-i motivăm pe părinți și profesori să meargă la proteste?

B.P.: În școala în care am învățat anterior, persista ideea că a protesta este periculos. Acum însă am parte de profesori care încurajează întrunirile pașnice ale elevilor. Profesorul meu de istorie zice că prin proteste ne exprimăm emoțiile și opiniile față de problemele din societate.

Dacă s-ar face mai des marșuri optimiste, colorate, cu muzică, oameni zâmbitori, probabil adulții ar fi mai deschiși să participe la proteste. Și e important ca astfel de întruniri să fie mediatizate. Din păcate, la știri se arată mai des marșurile agresive, cu ferestre și uși sparte, decât cele pașnice.

R.V.: Te-ai gândit vreodată să organizezi un protest? Cum ar fi el?

B.P.: Încă nu m-am gândit la asta. Dar dacă aș organiza protestul meu, cu siguranță ar fi foarte pașnic, iar scopul lui – cât mai mediatizat.

Menționăm că CIDDC a desfășurat interviuri și cu (co)organizatorii protestelor elevilor, printre ei și Anastasia Suslov și Gheorghe Galbura, membri de la Platforma Copiilor. Interviurile sunt o etapă a unei cercetări sistematice a modului în care se respectă drepturile copilului în Republica Moldova, iar rezultatele acestei cercetări vor contribui la dezvoltarea noii strategii organizaționale a CIDDC.