Fiecare copil, la fel ca fiecare adult, are dreptul de a spune NU. Recomandări de la Raluca Mohanu pentru părinți, cadre didactice, formatori, asistenți sociali

Written by Admin

A accepta un refuz din partea unui copil înseamnă a înțelege dreptul lui la opinie. Acest drept este și unul dintre cele patru principii fundamentale ale Convenției cu privire la Drepturile Copilului, de care se ghidează în activitatea sa Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC). Membrii, formatorii și tinerii experți ai CIDDC au abordat subiectul și la cea de-a treia sesiune online din cadrul atelierului „Analiza tranzacțională pentru facilitarea grupurilor”, susținut de Raluca Mohanu, coach și consilier de la București.

În timpul celor trei sesiuni de formare, din aprilie până prezent, fiecare participant(ă) a parcurs un proces autoreflexiv și autentic în care a analizat gradul de deschidere față de schimbările provocate de Covid-19, propriile nevoi ca persoană, propriul stil de lucru ca formator/formatoare în activitățile cu copiii. A aflat mai multe despre jocurile psihologice și despre modul în care ele pot fi evitate, a reflectat despre importanța emoțiilor ca stimul kinestezic în relații, despre copiii de ieri, o generație cu un model de comportament submisiv, și despre copiii de azi, o generație care își revendică foarte bine nevoile.

Atelierul a generat un schimb reciproc de emoții, cunoștințe și experiențe care, analizate și valorizate, contribuie la dezvoltarea unei societăți unde fiecare copil și adult se simte protejat, ascultat, respectat, indiferent de opinia sa.

Iată câteva recomandări de la Raluca Mohanu pentru fiecare adult care interacționează cu copiii.

Este foarte important ca adulții să-i încurajeze pe copii să spună „Nu”. Astfel, îi învață pe copii să se diferențieze, să fie autentici și le oferă dreptul de a refuza. „Fă-ți patul, ia micul dejun, vorbește încet, fă-ți temele” ș.a.m.d. Părinții, educatorii, profesorii au față de copii o mulțime de cereri pe zi, cereri la care majoritatea adulților așteaptă un răspuns afirmativ.

E un lucru foarte important, și nu e ușor de făcut, ca adulții să diferențieze propriile nevoi de nevoile copiilor. În timp ce adultul are nevoie de educație, ordine, copilul, de obicei, are nevoie de joacă, haos, intimitate. Abordând problema astfel, ne este mai ușor să înțelegem faptul că atunci când cineva ne refuză nu înseamnă că ne refuză ca persoană, dar își exprimă nevoia personală.

Să diferențiem nevoile de așteptări. Făcând asta în calitate de părinți, educatori, profesori, îi învățăm pe copii să-și exprime nevoile, îi ajutăm să formuleze cereri. De exemplu, „Mi-e sete.” nu este o cerere. E doar o informație despre propria persoană. „Dă-mi, te rog, apă!” este o cerere. Este responsabilitatea unui adult să învețe copilul cum să formuleze explicit o cerere.

A spune „Nu” celuilalt înseamnă a spune „Da” propriei persoane. În orice relație am fi, e normal să refuzăm. Chiar și în cele mai bune relații, e firesc ca oamenii, din când în când, să spună „Nu”. E chiar sănătos!

Atunci când copilul îi spune părintelui că nu are chef să facă în acest moment curat în cameră, asta înseamnă că spune „Da” nevoii lui de a se juca, una care, pe moment, este mult mai importantă în opinia lui. Copiii de azi sunt o generație care își știe foarte bine nevoile, spre deosebire de generațiile anterioare, care au avut un model de comportament submisiv.

Deci, avem nevoie să ne obișnuim cu acest refuz. Important e să-i încurajăm pe copii să formuleze refuzul pe un ton calm, explicit.

Celor cărora le este greu să refuze, le recomand să spună măcar „Nu acum”, încercând să negocieze timpul. E o abilitate foarte-foarte utilă pentru a găsi un echilibru între nevoile, valorile proprii și nevoile, valorile altora. Or, atunci când spunem „Da” ca să nu supărăm pe alții, intrăm într-un joc toxic relațional și îi învățăm pe ceilalți codependența față de noi. A nu ne da voie să spunem „Nu” înseamnă a fi într-o relație submisivă, lipsită de autenticitate.

În orice relație ați fi, puneți-vă următoarele întrebări-cheie:

În ce măsură pot refuza în relații fără să mă simt vinovat(ă), fără să mă sperii că celălalt/cealaltă va pleca din relație/va deveni agresiv(ă)/se va supăra/mă va respinge?

În ce măsură pot negocia?

Cât îmi dau mie, cât dau altora, primesc de la ceilalți, cer și refuz?

Îmi dau mie suficient? E nevoie să-i dau celuilalt mai mult sau altceva? E nevoie să mă deschid să primesc mai mult? E nevoie poate să cer mai clar, mai puternic sau, din contra, am nevoie să pun niște limite și să refuz anumite lucruri, e prea mult pentru mine?

Sunt întrebări care, adaptate unui limbaj accesibil, îi pot ajuta pe copii să-și rezolve conflictele, să regleze relațiile cu colegii, frații. Deci, e un instrument foarte bun atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Mai multe informații, găsiți pe site-ul Ralucăi Mohanu.

Atelierul s-a desfășurat datorită susținerii din partea OAK Foundation și Workshop for Civic Initiatives Foundation.

Text, fotografie de Tatiana Corcebaș-Onica

Galerie foto: