Un grup de profesori îi îndeamnă pe părinți să aibă grijă de siguranța emoțională a copiilor pe timp de criză
- Written by Admin
În condițiile de izolare socială cu scopul de a preveni îmbolnăvirea de COVID-19, activitățile pe care copiii obișnuiau să le facă la grădiniță sau la școală s-au mutat acasă. Astfel, părinți și îngrijitori din întreaga lume, pe lângă obligațiile lor tradiționale de până acum, au deja și responsabilitatea să continue procesul educațional al copiilor în familie, făcând temele și exercițiile împreună cu ei. E o situație care poate induce stări de stres tuturor, mai ales copiilor.
Pentru ca școala de acasă să fie un proces firesc, mai puțin frustrant, iată ce îndemnuri au lansat mai mulți profesori din Regatul Unit, citați în cadrul unui articol publicat de ziarul „The Guardian”.
Copiii ai căror părinți și îngrijitori țin cont de aceste reguli se simt protejați, respectați, iubiți și ascultați chiar și pe timp de criză.
Pune pe primul loc starea de bine a copilului
O bună învățare se desfășoară atunci când copilul se simte bine, într-un mediu emoțional confortabil, respectuos și protectiv.
Păstrează rutina
Dacă respecți regulile de bază de până la instalarea stării de criză, îl ajuți pe copil să înțeleagă că nu este vorba despre o vacanță, ci despre o perioadă în care activitățile esențiale continuă.
Oferă copilului o anumită autonomie
Încurajează-l să-și organizeze singur programul, să îmbine sarcinile și responsabilitățile legate de școală cu nevoile și preferințele personale. S-ar putea ca el să prefere jocurile online temelor pentru acasă. Ajută-l să înțeleagă de ce sunt importante și temele.
Lasă-l să se plictisească
Stările de plictiseală își au și ele rostul. Sfatul unor profesori este să-l lăsăm pe copil să se odihnească din plin și chiar să se plictisească. Ulterior, își vor relua studiile cu mai multă motivație, din nevoia de a cunoaște și de a învăța lucruri noi.
Încurajează-ți copilul să comunice cu prietenii/colegii
În această perioadă, telefonul sau rețelele de socializare sunt soluția cea mai potrivită. Comunicarea poate fi despre cele mai banale lucruri și ajută la bunăstarea emoțională. Timpul petrecut în mediul virtual îl stabilești împreună cu copilul (vezi următorul îndemn).
Limitează accesul la gadgeturi, TV, internet
Este important să ne trimitem în mediul online mesaje de încurajare în această perioadă de izolare socială, însă la fel de important este să avem grijă de sănătatea noastră fizică și mentală și a celor dragi, utilizând atât noi, cât și copiii rețelele de socializare, TV cu moderație.
Încurajează-l să facă exerciții de gramatică și matematică
Amintește-i că repetarea/exersarea cunoștințelor și abilităților de bază este importantă. Încurajează-l să-și scrie într-un caiet ceea ce a reușit să realizeze în fiecare zi și cât de mulțumit este el de asta.
Amintește-i că învățarea poate fi distractivă
Școala înseamnă nu doar gramatică și matematică, dar și pictură, broderie, croșetat, sport, plimbări în natură (în grădină, dacă aveți posibilitate).
Manifestă grijă
Ascultă-ți copilul. Informează-l despre sarcinile pe care urmează să le îndeplinească și neapărat ține cont de emoțiile și de părerea lui.
Încurajează-l să citească în fiecare zi
Recomandă-i o listă de lecturi. Nu este vorba neapărat de lecturile școlare. Puteți face împreună o listă de cărți cu personajele lui preferate. De asemenea, cea mai bună încurajare este să citești tu însuți/însăți în preajma copilului, ca să-i oferi un model demn de urmat.
Nu-i cere copilului tău să învețe non-stop
Renunță la exagerări. Activitățile copilului trebuie să corespundă vârstei și stării lui generale. Cu cât este mai mic, cut atât mai puține și mai ușoare trebuie să fie activitățile/sarcinile.
Ia în considerare impactul izolării sociale și monitorizează starea copilului
Este vital ca fiecare copil să se simtă, chiar și în situații de criză, relaxat și independent.
Fotografie de Elly Fairytale
Admin
Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.Latest from Admin
- Concurs de selectare de consultanți-formatori pentru dezvoltarea capacităților profesioniștilor din sectorul educație în vederea sprijinirii incluziunii copiilor refugiați în instituțiile de învățământ din Republica Moldova
- Concurs de selectare de consultanți-formatori pentru dezvoltarea capacităților profesioniștilor din sectorul educație în susținerea participării copiilor, inclusiv a copiilor refugiați, la procesele decizionale
- Achiziționare de servicii de consiliere psihologică/ psihoterapie pentru copiii și părinții/îngrijitorii refugiați care își fac studiile în instituțiile de învățământ din Republica Moldova
- Concurs de selectare a consultanților-formatori pentru dezvoltarea sesiunilor tematice de parenting pentru părinții inclusiv pentru părinții ucraineni refugiați în Republica Modova
- Concurs de selectare a consultanților-formatori pentru dezvoltarea capacităților profesioniștilor din sectorul educație din Republica Moldova privind diversitatea și multiculturalitatea