Disciplina are loc atunci când ajuți copilul să învețe cum să se comporte, precum și cum să nu să se comporte în anumite situaţii. Aceasta funcționează cel mai bine, atunci când aveți o relație caldă și iubitoare cu copilul. Strategiile de disciplinare a copilului trebuie să fie pozitive, să se bazeze pe vorbe și ascultare şi să depindă şi de vârsta copilului. Disciplina nu înseamnă pedeapsă. Disciplina ar trebui să ghideze copiii spre:

- A şti ce comportament să aibă fie acasă, în casa unui prieten, la şcoală sau în relaţiile cu alţi copii
- Să ştie să-şi gestioneze comportamentul și să dezvolte competențe importante
- Să înveţe să se înțeleagă, să-și poată gestiona și exprima emoțiile

Uneori, când părintele se simte neputincios, recurge la unele „arme” de salvare. V-aţi trezit vreodată spunând lucruri de genul „o să te spun lui taică’tu” sau „așteaptă să vezi ce va fi când va auzi mama ta despre asta”? Recurgând la aceste arme, părinţii fac două mari greşeli, pe care încercăm să le explicăm în continuare.

Prima greşeală ar fi că părintele care spune asta, renunță la puterea sa și o transferă celuilalt părinte. Când spune „așteaptă să vezi ce va fi când va auzi mama despre asta” ceea ce spune, de fapt, este „nu am nici o putere asupra ta, iar persoana care are putere asupra noastră, curând vine acasă”. Un alt mesaj pe care-l comunică părintele este „sunt neputincios la fel ca tine” sau chiar „ești mai puternic decât mine”. Acestea sunt mesaje foarte ineficiente pentru copii şi nu definesc o relaţie sănătoasă între părinte - copil.

La prima vedere, s-ar părea că cel mic pur şi simplu „nu ascultă”, „nu vrea să înţeleagă”, „este alintat”. De fapt, întotdeauna există un motiv pentru care copilul se comportă aşa. Pentru a schimba comportamentul copilului, întâi de toate, trebuie să aflăm care sunt cauzele lui. Psihologii au evidenţiat patru cauze de bază ale comportamentelor dificile ale copilului.

1. Lupta pentru atenţie 

Atunci când copilul nu primeşte cantitatea de atenţie necesară pentru dezvoltarea sa normală şi bunăstarea emoţională, el găseşte o cale prin care s-o obţină – neascultarea. Părinţii îşi lasă treburile, varsă o mulţime de observaţii pe capul copilului... Desigur, nu este foarte plăcut, dar totuşi, copilul obţine o oarecare atenţie. Mai bine aşa, decât nimic.

Tot mai mulţi părinţi tind să-şi implice copiii în tot felul de activităţi extra-curriculare, care, pe lângă faptul că le ocupă timpul, îi ajută să fie mai organizaţi şi mai dezvoltaţi. La prima vedere, totul pare să fie spre binele copilului. Totuşi, specialiştii recomandă părinţilor să ţină cont şi de nevoile pe care le au copiii la vârsta respectivă şi să nu-i încarce cu activităţi care îi consumă. 

Nevoile oamenilor sunt universale şi totodată specifice pentru fiecare în parte. În primul rând, fiecare om poate avea o nevoie nesatisfăcută şi, în al doilea rând, fiecare nevoie se satisface în mod diferit. Acest fapt este valabil şi atunci când vorbim despre nevoile părinţilor şi ale copiilor, în special despre nevoia de dezvoltare şi de creştere. Atunci când nevoile de bază ale copilului sunt satisfăcute, el are mare nevoie de dezvoltare. Acest lucru ar putea însemna şi foarte multă gălăgie, lucruri neterminate, multe idei şi întrebări.

Studiile arată că două treimi dintre adulţi nu au fost consultaţi de propriii părinţi în copilărie şi nu au fost implicaţi nicicum în luarea deciziilor. Acest fapt tinde să se schimbe în familiile moderne. Atunci când adulţii iau decizii ţinând cont şi de opinia celor mici, copiii învaţă să prioritizeze lucrurile şi să se organizeze mai bine, spun specialiştii.

Mulţi părinţi nu implică copiii în luarea deciziilor pentru că se tem că ar putea prelua puterea, crede psihologul Vera Budan. ,,Problema este că copii pot percepe acest fapt ca un complot împotriva lor. Dacă nu este ascultat sau nu se ţine cont de ceea ce crede, copilul învaţă că cine ia deciziile este şeful şi deţine puterea. Cel care are puterea, deţine controlul. Când va creşte ar putea să se răzbune, inclusiv pe părinţi, pentru că el înţelege că a ajuns la vârsta când deţine puterea”, explică psihologul.