#ÎnvățămAcasă în siguranță emoțională. Recomandările psihologului Sergiu Toma pentru cadrele didactice

Copiii sunt departe de școală, colegi, profesori pentru că #StauAcasă și clasa, pentru o anumită perioadă, este înlocuită de casa în care ei se află împreună cu alți membri ai familiei. Orele de la școală nu pot fi înlocuite în totalitate cu temele individuale făcute acasă. Treptat, bucuria unor copii este înlocuită de emoții precum confuzia, oboseala, plictiseala, poate chiar tristețea că nu-și pot vedea colegii, prietenii și nu-și pot face activitățile preferate la școală.

Astfel, apare întrebarea: cum ar putea profesorii să contribuie la siguranța emoțională a copiilor? Iată ce recomandă psihologul Sergiu Toma.

Păstrați o rutină clară și previzibilă. Este extrem de important ca atât orarul lecțiilor să fie știut și respectat, cât și volumul sarcinilor, intervalul de timp în care le transmiteți, termenul-limită, perioada și modul în care vor fi evaluate. Orientați-vă atenția spre sarcini importante – în condiții de casă, motivația și voința pot fi mai scăzute decât la școală.

Potriviți sarcinile cu orele obișnuite. Încurajați copiii să realizeze sarcinile în orele care de obicei sunt dedicate învățării la școală.

Puneți accent pe sarcini interesante care le stârnesc curiozitatea și îi motivează să exploreze în mod indepedent. Izolarea e mai ușoară când rămânem curioși și încurajați.

Nu oferiți prea multe sarcini – dozați și verificați periodic dacă elevii se descurcă în ritmul propus. Fiecare, în condiții noi, are nevoie să se adapteze treptat și să fie încurajat pentru efortul făcut mai mult decât pentru rezultatul obținut.

Încurajați elevii să povestească despre cum se simt ei, cum se descurcă în condiții de casă sau poate chiar adaptați sarcinile specifice în așa fel încât să încurajeze relatarea despre situația și emoțiile pe care le trăiesc. Le puteți propune să țină zilnic un jurnal, să-și exprime stările interioare prin desen, poezie sau prin orice altă formă.

Încurajați-i să lucreze în grupuri mici la distanță. E important ca ei să continue să comunice unii cu alții, la telefon sau online, despre teme și despre viața de zi cu zi. Oferiți-le posibilitatea să-și povestească gândurile și emoțiile altor colegi.

Orele de muzică, educație fizică sunt extrem de importante în această perioadă, deoarece pot fi metode bune pentru a reduce emoțiile de neliniște și frică. Încurajați-i să asculte muzică, să danseze, să facă exerciții fizice și chiar să joace jocuri online.

Comunicați cu părinții. Rămâneți izolați fizic, dar conectați social. Împărtășindu-vă ideile, emoțiile, contribuiți la bunăstarea psihică a tuturor celor implicați în procesul educațional. #ÎnvățămAcasă în siguranță emoțională.

Video:

Admin

Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
back to top

Contacts

Adresa: Eugen Coca Street no. 15, Chisinau,
Republic of Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Ambasador 2%

Sustin 2%! Support 2%! 

Media partner:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page