Copiii, despre dreptul lor la protecție față de abuz și neglijare

Părinții și profesorii nu știu cum să comunice nonviolent cu copiii și care sunt urmările violenței asupra copilului. Adesea, bătaia, pișcatul, amenințarea și numirea cu cuvinte urâte sunt metode folosite de adulți pentru a „educa” copiii acasă, la școală sau la grădiniță. Sunt unele dintre constatările unui grup de copii, numit Grupul de Reflecție, ce scrie pentru ONU un raport despre cum sunt respectate drepturile copilului în țara noastră.

Rodica Caimac și Vladislav Cernouțan, membrii Grupului de Reflecție, au prezentant ieri o parte din constatările raportului în cadrul atelierului național „Protecția copiilor împotriva abuzului, neglijării, exploatării și traficului printr-un sistem consolidat și funcțional”.

Atelierul a fost organizat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) în parteneriat cu Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) și cu suportul financiar al Reprezentanţei UNICEF în Republica Moldova și Fundaţiei OAK. Potrivit raportului copiilor, deși profesorii, medicii și asistenții sociali sunt obligați să informeze părinții despre efectele violenţei, în majoritatea cazurilor nu o fac pentru că mulţi dintre ei consideră violența drept metodă de educare.

„În cele mai multe școli informarea despre violență se face ocazional și superficial; fie atunci când școala primește broșuri și postere de la organizații neguvernamentale, fie când se organizează săptămâni anti-violență. Drept consecință, copiii nu pot să recunoască un abuz și nu știu unde să se adreseze atunci când sunt victime sau martori ai unui abuz”, adaugă Vladisav Cernouțan.

Violența sexuală este un alt aspect reflectat de către copii în raport. Copiii au observat că profesorii și părinții nu consideră atingerile drept abuz sexual și nu intervin la primele plângeri din partea copiilor.

„Părinții, educatorii și profesorii nu sunt pregătiți să discute cu copiii despre acest subiect. Mulți dintre adulți spun că copiii provoacă și sunt vinovați de situațiile de abuz sexual și le trec cu vederea pentru a nu dăuna imaginii școlii sau localității”, explică Rodica Caimac.

În majoritatea localităților nu există un mecanism, sigur și confidențial prin care copiii și adulții ar depune plângeri despre abuz sexual sau alte forme grave de violență și care ar putea să examineze aceste plângeri. Din acest motiv, de cele mai multe ori, victimele abuzului sexual nu beneficiază de ajutor, se menționează în raportul elaborat de copii.

În opinia copiilor, situația poate fi îmbunătățită dacă părinții și toți profesioniștii care lucrează cu copiii vor fi instruiți permanent despre metodele de educare nonviolentă a copiilor și despre cum să identifice un copil victimă a abuzului. Totodată, și copiii trebuie informați de cum să identifice și cum să procedeze atunci când sunt martori sau victime a violenței.

De asemenea, autoritățile trebuie să monitorizeze cum funcționează mecanismul de depunere și examinare a plângerilor în cazuri de violență și să instruiască profesioniștii din echipele multidisciplinare despre cum să utilizeze acest mecanism.

Grupul de Reflecție, susținut de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova, și-a început activitatea în iulie 2014. Grupul este format din treizeci de copii din douăsprezece raioane și municipii ale țării, care au vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.

În prima etapă de lucru, copiii au monitorizat 5 drepturi prevăzute în Convenția privind Drepturile Copilului: dreptul la educație, la familie, la sănătate, la protecție față de exploatarea economică și față de toate formele de abuz și neglijare. În cea de-a doua etapă membrii Grupului și-au propus să realizeze interviuri, chestionare, focus-grup-uri și să creeze o platformă de informare și consultare a copiilor privind respectarea propriilor drepturi.

Copiii elaborează raportul în contextul în care Republica Moldova a ratificat în anul 1990 Convenția ONU pentru Drepturile Copilului. Din acel moment, guvernul țării noastre și-a asumat obligația de a raporta o dată la 5 ani cum sunt respectate drepturile copilului în stat. Pe lângă raportul Guvernului, Comitetul examinează și un raport prezentat de societatea civilă, din care face parte și raportul copiilor.